Alexandru Cordoș, președinte PSD Cluj: ” Rotativa guvernamentală presupune că PSD vrea miniștrii profesioniști în funcție”

Într-o intervenție telefonică live la Radio Someș, președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a comentat momentul debutului rotativei guvernamentale, afirmând că, în luna mai, Marcel Ciolacu va deveni premierul României cu drepturi depline. Întrebat fiind ce va presupune, în materie de schimbări, conducerea Guvernului de către PSD, fostul senator de Cluj a afirmat că în mod evident coaliția își va continua colaborarea, dar anumiți miniștri acum în funcție, precum ministrul energiei, Virgil Popescu, vor avea niște explicații de dat pentru acitvitățile lor îndoielnice. Întrebat fiind dacă Bode își va perpetua conducerea în fruntea MAI, Cordoș a spus că asta e socoteală ce va trebui cu celeritate realizată de PNL. În finalul intervenției, Cordoș a reiterat faptul că valențele sociale și crezul partidului se vor putea resimți în perioada guvernării, dar va prima tot timpul interesul cetățenilor, indiferent de preferințele lor politice.
Categorii
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...

