Ansamblul „Balada” Bistrița participă la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă„Din străbuni, din oameni buni…”
·Carmen Iancu

Ansamblul Folcloric „Balada” Bistrița este prezent la cea de-a XLVIII-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”. Manifestarea are loc la Botoșani și, așa cum îi spune și numele, are ca obiectiv întorcerea la tradițiile și obiceiurile de altădată.
Un număr de 36 de ansambluri din țară participă astăzi la cea de-a XLVIII-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni”, de la Botoșani.
Județul Bistrița-Năsăud este reprezentat de membrii Ansamblului Folcloric „Balada” Bistrița. Bistrițenii au prezentat adus în fața publicului tradiția colindelor și obiceiul „Jocul caprei”, susținut de „Belciugarii din Lunca Ilvei”.
”Semnificația Jocului Caprei reflectă bucuria triumfului vieții asupra morții. Este, de asemenea, un ritual prin care renunțăm la anul care a trecut și ne pregătim pentru întâmpinarea anului nou, când speranțele noastre de belșug renasc odată cu natura. Am ales să prezentăm acest obicei în cadrul manifestării de astăzi deoarece în Bistrița-Năsăud mai sunt căteva zone unde oamenii mai practică Jocul Caprei.”, ne-a declarat coregraful Ansamblului „Balada” Bistrița, Ioan Simionca.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, ediția curentă este realizată exclusiv cu sprijinul mediului de afaceri botoșănean.
Festivalul cuprinde două momente: parada formațiilor de datini și obiceiuri și spectacolul pregătit de cele 36 de formaţii de datini și obiceiuri de iarnă participante.
La scena amplasată în fața Primăriei Municipiului Botoșani au evoluat:
- Ansamblul „Tălăncuța” – regiunea Cernăuți, UCRAINA
- Ansamblul folcloric „Grinăuțeanca”, Ansamblul folcloric „Cusărenii” și Ansamblul folcloric „Mugurașii” din raionul Ocnița, Republica Moldova
- „Ceata ursul lui Gavrilă” din Asău, județul Bacău
- Ansamblul Folcloric „Moldovenii din cetate” din Moșna, județul Iași
- Ansamblul Folcloric „Balada” din Bistrița
- Școala de Dans „Ion Macrea” din Sibiu
- Ansamblul „Dor de Plaiuri Corlățene” din Corlăteni
- Ansamblul Folcloric „Dor de Doină” din Cristești
- Ansamblul „Spic de Grâu” din Dobârceni
- Ansamblul Folcloric „Hora” din Vlăsinești
- Ansamblul Folcloric „Flori de Corn” din Corni
- Formația „Căiuții Albaștri” din Hlipiceni
- Ansamblul „Cununa Bălușeni”
- Ansamblul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Brândza” din Viișoara
- Ansamblul „Flori de Busuioc” din Trușești
- Ansamblul „Hora Dângeneană” din Dângeni
- Ansamblul „Flori de Măr” din Curtești
- Ansamblul „Moștenitorii” din Mileanca
- Ansamblul Folcloric al Liceului Teoretic „Anastasie Bașotă” din Pomârla
- Ansamblul „Vatra Satului” din Albești
- Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă „Codrulețul” din Vorona
- Ansamblul „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu” din George Enescu
- Ansamblul „Datina Străbună” din Broscăuți
- Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă „Sirețelul” din Vârfu Câmpului
- Ansamblul Folcloric „Doina Costeștilor” din Răchiți
- Ansamblul de datini și obiceiuri din Știubieni
- Ansamblul Folcloric „Todireanca” din Todireni
- Ansamblul de dansuri populare „Ciobănașul” din Copălău
- Ansamblul „Bujorelul” din Coșula
- Ansamblul „Pescărușii Suliței”
- Ansamblul „Cununița” din Prăjeni
- Ansamblul Folcloric Santa Mare
- Formația „Codrii Herței” din Cristinești
- Ansamblul „Floare Albastră” din Gorbănești
- Ansamblul „Ciobănașul” din Bucecea
Categorii
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...


