De ce se pun crenguțe de pomi fructiferi lângă icoane, de Sfântul Nicolae?

Blând, fără de răutate și smerit cu duhul, tată al sărmanilor, milostiv săracilor, mângâietor celor aflați în suferință. Așa îl descriu creștinii pe Sfântul Nicolae.
În tradiția populară, Sfântul Nicolae este cel care vestește iarna. Dacă ninge de Sfântul Nicolae, oamenii spun că Moșul își scutură barba . În unele sate se mai păstrează obiceiul de a așeza în apă, lângă icoane, crenguțe de pomi fructiferi. Dacă acestea înfloresc până de anul nou, vom intra într-un an roditor și plin de satisfacții. În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte. Seara, feciorii se organizează în cete și își aleg gazda în casa căreia fac repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou care vor avea loc.
De unde vine tradiția darurilor de Sfântul Nicolae
Originea darurilor de Sfântul Nicolae are origini îndepărtate. Se crede că, din postura de episcop, Sfântul Nicolae ar fi lăsat la ușa unui nobil o pungă cu aur. Omul avea trei fete de măritat, dar o situație financiară precară. După gestul episcopului, fetele și-ar fi găsit fericirea și s-ar fi măritat.
De câteva secole, copiii așteaptă nerăbdători această sărbătoare, existând credința că Moșul îi recompensează pe cei cuminți cu daruri, iar pe cei care au nevoie de îndreptare, cu câte-o nuielușă.
Categorii
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...
